Tranzacțiile strategice complexe necesită experiență, o bună judecată și soluții practice potrivite în semnarea de acorduri comerciale legate de abuzul de poziție dominantă pe piață. Îți suntem alături în obținerea de ajutoare de stat și obținerea autorizațiilor de la diverse autorități și îți oferim asistență și reprezentare privind aspecte de concurență în contracte de privatizări, achiziții sau fuziuni, franciză și distribuție. În plus, apăram companiile și factorii lor de decizie în investigațiile autorităților antitrust și reprezentăm clienții noștri în litigiile antitrust în fața instanțelor. Bazându-ne pe sfaturile de prevenire a concurenței neloiale, evităm sancțiunile potențiale de la început și ne asigurăm că clienții nostri sunt capabili să folosească toate oportunitățile pe care le au în cadrul legilor antitrust din intreaga lume. Vorbește cu noi despre Procedurile de control al fuziunilor (fuziuni, achiziții, asociații în participațiune  Anchetele antitrust, în special procedurile în fața Comisiei Europene și a Oficiului federal al Cartelului (inclusiv cererile de clemență și negocierile de soluționare a litigiilor)  Stingerea litigiilor antitrust în fața instanțelor germane și europene, în special acțiuni în despăgubiri, refuzul de a furniza acțiuni și acțiuni care contestă validitatea acordurilor în conformitate cu legislația antitrust  Acorduri de distribuție, contracte de licență și cooperări între concurenți  Sfaturi privind respectarea legilor antitrust, inclusiv instruiri și audituri