Problema nu este simplul fapt că asociații au opinii diferite. Divergențele fac parte din viața unei societăți.
Riscul apare atunci când neînțelegerile împiedică formarea majorității necesare pentru adoptarea hotărârilor și, implicit, funcționarea normală a societății.
Legea societăților nr. 31/1990 stabilește regulile privind adoptarea hotărârilor de către asociații unui SRL, însă modul concret în care acestea funcționează trebuie analizat împreună cu actul constitutiv al societății.
Într-o structură cu doi asociați care dețin câte 50%, lipsa unui mecanism contractual pentru soluționarea dezacordurilor poate transforma o dispută între fondatori într-o problemă a companiei.
Scenariul 1: unul dintre asociați vrea să plece
Să presupunem că unul dintre cei doi ajunge la concluzia că nu mai dorește să continue în societate.
Prima variantă analizată va fi, de regulă, cesiunea participației.
Dar apar imediat alte întrebări:
Cine cumpără cele 50%?
Celălalt asociat este obligat să le cumpere?
La ce preț?
Pot fi vândute unui investitor din afara societății?
Ce restricții există în actul constitutiv?
În lipsa unor clauze negociate anterior, ieșirea unuia dintre fondatori poate fi considerabil mai complicată decât părea atunci când societatea a fost înființată.
Scenariul 2: niciunul nu vrea să plece
Situația devine și mai dificilă atunci când ambii asociați vor să rămână, dar nu mai reușesc să ia împreună deciziile importante.
Conflictul poate afecta aprobarea anumitor investiții, modificarea actului constitutiv, operațiuni societare sau alte decizii pentru care este necesar votul asociaților.
În această etapă, problema nu mai este doar relația dintre cei doi fondatori.
Compania însăși poate ajunge să suporte costul conflictului.
O investiție poate fi amânată. O finanțare poate deveni dificilă. Un potențial investitor poate considera conflictul dintre asociați un risc. Iar anumite decizii necesare businessului pot rămâne blocate.
Scenariul 3: conflictul ajunge în instanță
Legea nr. 31/1990 oferă anumite remedii atunci când relația dintre asociați nu mai poate continua în forma inițială.
În funcție de circumstanțe, poate deveni relevantă inclusiv retragerea asociatului din societate, în condițiile art. 226 din Legea societăților.
În situații grave, art. 227 din aceeași lege reglementează inclusiv dizolvarea societății prin hotărârea tribunalului pentru motive temeinice, precum neînțelegerile grave dintre asociați care împiedică funcționarea societății.
Dizolvarea nu ar trebui însă privită ca soluția firească a unui deadlock. Este, mai degrabă, scenariul care arată cât de departe poate ajunge un conflict societar dacă nu există un mecanism funcțional de ieșire sau de deblocare.
Problema ar fi putut fi anticipată?
De multe ori, da.
La începutul unei afaceri, atenția fondatorilor este îndreptată spre produs, clienți, finanțare și dezvoltare. Actul constitutiv poate ajunge să fie tratat ca un document formal necesar înființării societății.
Tocmai atunci ar trebui însă discutat și scenariul mai puțin confortabil:
Ce facem dacă, peste trei ani, nu mai suntem de acord?
Pentru o societate cu participații egale, această întrebare poate fi la fel de importantă ca stabilirea procentelor deținute de fiecare fondator.
Ce mecanisme pot preveni un deadlock?
În funcție de structura societății și de relația dintre asociați, documentele societare sau un shareholders' agreement pot prevedea mecanisme specifice pentru situațiile de blocaj.
De exemplu, pot fi stabilite proceduri succesive de negociere și escaladare, drepturi de cumpărare sau vânzare în anumite circumstanțe, formule pentru determinarea valorii participațiilor sau mecanisme contractuale de exit.
Pentru anumite societăți pot fi relevante și clauzele tag-along și drag-along, însă acestea răspund în principal unor scenarii de transfer al participațiilor și nu reprezintă, prin ele însele, o soluție universală pentru orice deadlock.
Mecanismul potrivit trebuie construit în funcție de acționariat, rolul fiecărui asociat, modul de administrare și specificul businessului.
De ce contează acest lucru încă de la înființarea companiei?
O participație de 50/50 nu este în sine o structură greșită.
Problema apare atunci când egalitatea economică este construită fără să existe și un răspuns pentru situația în care consensul dispare.
De aceea, înainte ca doi fondatori să stabilească simplu „50% fiecare”, merită să răspundă juridic la câteva întrebări:
- Ce decizii trebuie luate obligatoriu împreună?
- Ce se întâmplă dacă nu ajung la un acord?
- Poate unul dintre ei să își vândă participația unui terț?
- Are celălalt un drept prioritar?
- Cum se stabilește valoarea participației dacă unul dorește să iasă?
- Ce se întâmplă dacă niciunul nu dorește să vândă?
- Cum protejăm continuitatea companiei în timpul conflictului?
Concluzie
Cel mai bun moment pentru a negocia regulile unui eventual conflict este, paradoxal, atunci când între asociați nu există niciun conflict.
Într-un SRL cu doi asociați 50/50, actul constitutiv și eventualele acorduri dintre asociați nu ar trebui să stabilească doar cum funcționează compania atunci când există consens.
Comentarii