1. Intervenția principală și intervenția accesorie. Care este diferența?
Codul de procedură civilă permite, în anumite condiții, participarea unui terț la un proces aflat deja pe rolul instanței.
Intervenția poate îmbrăca două forme distincte.
Intervenția principală presupune că terțul invocă un drept propriu, solicitând instanței să îi recunoască sau să îi protejeze un drept în legătură cu obiectul litigiului. Printr-o asemenea cerere, terțul introduce, în esență, o pretenție nouă în proces.
Intervenția accesorie are o finalitate diferită. Terțul nu formulează o pretenție proprie asupra obiectului litigiului, ci intervine pentru a sprijini apărarea uneia dintre părțile deja implicate.
Distincția este importantă deoarece cele două forme de intervenție sunt supuse unor condiții procedurale diferite, inclusiv în privința momentului în care pot fi formulate.
2. Poate fi formulată o intervenție principală direct în recurs?
În cauza analizată, două societăți au formulat cereri de intervenție principală direct în etapa recursului.
Înalta Curte a confirmat soluția de respingere a acestora ca inadmisibile, prin raportare la dispozițiile art. 62 din Codul de procedură civilă.
Potrivit acestui articol, cererea de intervenție principală poate fi formulată în fața primei instanțe, înainte de închiderea dezbaterilor asupra fondului. Cu acordul expres al părților, legea permite formularea acesteia și în apel.
Această posibilitate nu este însă extinsă la recurs.
Explicația ține de natura juridică a căilor de atac. Spre deosebire de apel, recursul este o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia instanța verifică legalitatea hotărârii atacate, în limitele prevăzute de lege.
Prin urmare, recursul nu poate fi utilizat pentru introducerea unei noi pretenții de către un terț care nu a formulat intervenția principală în etapa procesuală permisă.
Înalta Curte a subliniat că această limitare nu echivalează cu lipsirea terțului de posibilitatea de a-și apăra drepturile. Acesta poate recurge, atunci când sunt îndeplinite condițiile legale, la o acțiune distinctă.
3. În ce condiții poate o asociație să intervină într-un litigiu de urbanism?
O altă problemă analizată de Înalta Curte a privit cererea de intervenție accesorie formulată de o asociație ale cărei obiective statutare vizau, printre altele, protecția mediului, respectarea regulilor de urbanism și dezvoltarea coerentă a localităților.
Litigiul avea ca obiect legalitatea a două planuri urbanistice zonale, în contextul unor critici referitoare la protejarea spațiilor verzi.
Instanța de fond respinsese cererea de intervenție accesorie a asociației. Înalta Curte a apreciat însă că soluția se întemeia pe o aplicare greșită a dispozițiilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 referitoare la organismele sociale interesate.
În analiza sa, instanța supremă a avut în vedere și Decizia nr. 8/2020, pronunțată în recurs în interesul legii.
Conform interpretării obligatorii stabilite prin această decizie, o asociație care solicită controlul legalității unui act administrativ nu se poate limita la invocarea unui interes public general. Este necesară existența unui interes legitim privat, rezultat din legătura directă dintre actul contestat și scopul și obiectivele asociației, astfel cum sunt prevăzute în statut.
Cu alte cuvinte, simplul fapt că o organizație urmărește protejarea interesului public nu este suficient, în sine, pentru a justifica participarea sa la orice litigiu administrativ.
Trebuie analizată legătura concretă dintre obiectul procesului și activitatea pe care asociația și-a asumat-o prin statut.
4. De ce a considerat Înalta Curte că asociația justifică un interes în cauză?
În speță, statutul asociației includea obiective privind protecția mediului, respectarea dreptului urbanismului, protejarea spațiilor verzi, dezvoltarea locală și participarea societății civile la procesul decizional al autorităților publice.
Pe de altă parte, litigiul privea legalitatea unor planuri urbanistice zonale, documentații care stabilesc condițiile de construire și de utilizare a terenurilor în anumite zone.
Înalta Curte a reținut existența unei legături directe între aceste documentații și obiectivele statutare ale asociației.
A contat, așadar, nu doar natura publică a intereselor invocate, ci și corespondența dintre activitatea asociației și problemele juridice supuse judecății.
În consecință, Înalta Curte a admis recursul asociației, a casat în parte încheierea atacată și a admis în principiu cererea sa de intervenție accesorie.
Este important de precizat că această soluție a privit admisibilitatea participării asociației în proces, nu legalitatea propriu-zisă a planurilor urbanistice zonale contestate.
5. Ce relevanță are această decizie pentru litigiile administrative?
Decizia nr. 2826/2025 evidențiază două aspecte care trebuie avute în vedere în cazul participării terților la procesele de contencios administrativ.
În primul rând, momentul formulării unei cereri de intervenție poate fi decisiv. O persoană care intenționează să invoce un drept propriu într-un litigiu nu poate amâna formularea intervenției principale până în etapa recursului. Respectarea condițiilor procedurale este esențială, independent de temeinicia pretențiilor pe care terțul dorește să le formuleze.
În al doilea rând, în cazul asociațiilor, justificarea interesului presupune o analiză concretă a obiectivelor statutare. Participarea la un litigiu administrativ nu poate fi întemeiată exclusiv pe invocarea abstractă a interesului public. Trebuie demonstrată legătura dintre actul administrativ vizat și scopul pentru care organizația a fost constituită.
Această distincție prezintă relevanță în special în litigiile privind urbanismul și protecția mediului, unde efectele unui act administrativ pot interesa atât titularii unor proiecte de investiții, cât și organizațiile care urmăresc protejarea unor interese colective.
Concluzie
Intervenția terților în contenciosul administrativ reprezintă un mecanism procesual important, însă exercitarea sa este condiționată atât de natura interesului invocat, cât și de respectarea regulilor procedurale.
Prin Decizia nr. 2826 din 23 mai 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat că intervenția principală nu poate fi formulată direct în recurs și a clarificat modul în care trebuie analizat interesul unei asociații care solicită să participe, prin intervenție accesorie, la un litigiu privind documentații de urbanism.
Pentru persoanele, societățile și organizațiile interesate de un asemenea litigiu, identificarea formei adecvate de intervenție și a momentului procesual în care aceasta poate fi formulată reprezintă o etapă esențială în protejarea drepturilor și intereselor lor.
Temeiuri juridice: art. 49 și art. 62 din Codul de procedură civilă; art. 1, art. 2 și art. 8 din Legea nr. 554/2004; Decizia ÎCCJ nr. 8/2020.
Jurisprudență analizată: Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2826 din 23 mai 2025.
Sursa: www.scj.ro.
Comentarii