Acordurile între asociați

Acordurile între asociați sunt necesare pentru stabilirea unor reguli suplimentare față de cele prevăzute de actul constitutiv sau de legislația generală. Deși nu sunt reglementate expres în legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, aceste convenții își găsesc temeiul în libertatea contractuală consacrată de codul civil și sunt larg acceptate în jurisprudență și doctrină.

Acordurile între asociați se întemeiază pe dispozițiile generale privind contractele, prevăzute de art. 1166–1178 cod civil. Ele sunt contracte sinalagmatice, cu titlu oneros sau gratuit, încheiate între toți sau doar unii dintre asociații unei societăți, în scopul reglementării unor aspecte legate de controlul, administrarea sau transmiterea participațiilor în societate.

Legea societăților nr. 31/1990 nu interzice încheierea unor astfel de convenții, iar art. 1913 cod civil permite în mod expres înțelegeri între părți care nu contravin ordinii publice sau bunelor moravuri.

 Categorii de acorduri întâlnite în practică

Cele mai frecvente tipuri de acorduri între asociați includ:

• acorduri de vot – reglementează modul în care asociații vor vota în cadrul adunărilor generale, de exemplu pentru susținerea unei anumite decizii sau a unui administrator;
• acorduri de control – vizează exercitarea în comun a influenței asupra deciziilor societății, inclusiv desemnarea conducerii;
• restricții privind transferul părților sociale sau acțiunilor – precum clauzele de tip drag along, tag along sau drepturi de preferință extinse;
• acorduri de neconcurență sau confidențialitate – în special în contextul start-up-urilor sau al parteneriatelor strategice;
• acorduri de exit – privind modul de retragere al unui asociat și evaluarea participației sale.

 Efecte și opozabilitate

Acordurile între asociați produc efecte între părțile semnatare, nefiind opozabile societății în sine sau terților (inclusiv altor asociați care nu sunt parte în convenție). Acest aspect a fost confirmat de jurisprudența instanțelor naționale, care au subliniat caracterul extrastatutar al acestor înțelegeri.

Cu toate acestea, părțile pot introduce anumite prevederi ale acordului chiar în actul constitutiv, pentru a le conferi caracter obligatoriu față de societate și opozabilitate deplină. In caz contrar, nerespectarea acordului poate genera doar răspundere contractuală între semnatari.

Riscuri și bune practici

In absența unei reglementări explicite, apar mai multe riscuri:

• conflicte între dispozițiile actului constitutiv și cele ale acordului;
• dificultăți în dovedirea acordului și a clauzelor acestuia în fața instanței;
• contestarea valabilității acordului în caz de dezechilibru semnificativ între părți.

Se recomandă redactarea acestor acorduri cu asistență juridică specializată, includerea unei clauze arbitrale și a unei reglementări clare privind aplicabilitatea în timp și în caz de modificări ale structurii asociaților.

Acordurile între asociați reflectă o tendință de contractare sofisticată în domeniul societăților comerciale, adaptată nevoilor reale ale mediului de afaceri. Ele completează reglementările legale și oferă flexibilitate în gestionarea relațiilor între parteneri, dar necesită o construcție juridică atentă pentru a evita conflictele și lipsa de eficiență juridică.