Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim al său prin refuzul nejustificat al unei autorități publice de soluționare a unei cereri sau de emitere a unui act se poate adresa instanței de judecată în condițiile legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și fiscal.
Atât noțiunea de ”refuz nejustificat soluționare cerere”, cât și cea de ”plângere prealabilă” sunt definite de legea nr. 554/2004 la art. 2 alin. 1) după cum urmează: ”refuz nejustificat de a soluționa cerere – exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat și nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile”, iar ”plângere prealabilă – cererea prin care se solicită autorității publice emitente sau celei ierarhic superioare, după caz, reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau normativ, în sensul revocării sau modificării acestuia”.
1. Dispozitiile legale
Conform art. 52 alin. (1) din Constituția României „persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei.”
Pe de altă parte, prin art. 52 alin. (2) din Constituția României „condițiile şi limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică.”, se face trimitere legea organică, respectiv la Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, care transpun detaliat dispozițiile din legea fundamentală cu privire la noțiunea de act administrativ.
Asadar, orice persoana care se considera vatamata prin emiterea unui act administrativ în mod abuziv sau, dimpotrivă, prin refuzul autorității publice de a emite un act administrativ, se poate adresa instantei de contencios administrativ pentru obligarea autorității publice pârâte să soluționeze cererea sau să emită actul administrativ.
2. Ce inseamna „refuz nejustificat”
Refuzul nejustificat este exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane, sau omisiunea nejustificată de a răspunde în termenul legal.
Refuzul trebuie să fie exprimat cu exces de putere pentru a fi nejustificat. Înainte de toate, Legea 554/2004 definește excesul de putere ca fiind exercitarea dreptului de apreciere prin depășirea limitelor competenței legale sau a drepturilor și libertăților cetățenești.
Jurisprudența și doctrina în materie rețin ca excese nejustificate (acțiuni admise în contencios) exemple precum refuzul unui minister de a reîncadra o persoană în postul din care fusese înlăturată abuziv, refuzul Autoritatii Nationale pentru Cetatenie de a solutiona cererea de acordare a cetateniei romane, refuzul Primariei de a emite un certificat/autorizatie/avize, refuzul Comitetului Român pentru Adopții de a înregistra un minor adoptabil, etc.
3. Refuzul nejustificat trebuie delimitat de celelalte forme de conduită ilicit administrativă a autorităților publice
Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ prevede faptul că „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.”
Astfel, legea delimitează două ipoteze în care o persoană vătămată de o autoritate publică printr-o conduită ilicită poate sesiza instanța de judecată, respectiv: emiterea unui act administrativ în mod nelegal ce vatămă drepturile sau interesele legitime ale persoanei și nesoluționarea unei cereri, în termenul legal.
Prin introducerea unei acțiuni judiciare, persoana vătămată poate obține, în funcție de tipul vătămării, fie anularea actului, fie recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, dar și repararea pagubei.
Prin nesoluționarea unei cereri se înțelege atât refuzul nejustificat de a soluționa o cerere sau de a emite un act, din partea autorităților publice (conduita activă de refuz) cât și nesoluționarea cererii sau emiterea unui act administrativ în termenul legal stabilit (conduita pasivă).
Refuzul nejustificat de a soluționa o cerere nu trebuie confundat cu un răspuns nefavorabil al autorităților publice, răspunsul nefavorabil implicând în sine acceptarea de către autoritatea publică a soluționării cererii, însă soluționarea cererii nu va fi conformă așteptărilor petentului.
Totodată, nu se poate face confuzie între „nesoluționarea în termenul legal a unei cereri” și „refuzul nejustificat de a soluționa o cerere, acesta din urmă reprezentând o exprimare explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea.
Refuzul nejustificat poate apărea și în condițiile în care autoritatea publică comunică petentului faptul că nu poate soluționa cererea în termenul prevăzut de lege, aceasta nefiind asimilate „nesoluționării în termen” ci fiind un veritabil refuz al autorității publice de a soluționa cererea petentului în termenul legal.
Totodată, se apreciază că „prin refuzul de emitere a unui certificat de urbanism/autorizarii de construire este îngrădit unul dintre fundamentele dreptului de proprietate” și, pe cale de consecință, refuzul autorității publice este emis cu exces de putere, fiind un refuz nejustificat.
Reținem așadar faptul că este esențial ca în cazul refuzului nejustificat, acest refuz să fie ca urmare a unui exces de putere, respectiv neconformarea autorității publice la regulile de drept aplicabile.
4. Dovedirea refuzului nejustificat in instanta
Articolul 12 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și fiscal menționează documentele necesare pentru introducerea acțiunii în contenciosul administrativ pentru refuzul nejustificat al administrației.
Persoana care se considera vatamata in drepturile sale are obligația de a depune la dosar doar răspunsul autorității prin care i s-a comunicat refuzul soluționării cererii, având însă posibilitatea de a depune și orice alte documente pe care le consideră necesare, conform art. 150 alin. (1) Codul de procedură civilă.
În cazul refuzului administrației de a pune în executare un act favorabil emis, persoana vătămată va depune doar actul în cauză.
Restul documentelor ce pot servi ca mijloc de probă se găsesc la autoritatea pârâtă, constând în dosarul administrativ în temeiul căruia a fost emis refuzul nejustificat sau actul neexecutat iar autoritatea administrativă are obligația de a transmite, odată cu întâmpinarea, documentele ce au stat la baza deciziei sale. Instanța competentă poate solicita orice alte lucrări necesare pentru soluționarea cauzei.
5. Soluțiile instanței de contencios administrativ
În cadrul procedurii judiciare, persoana vătămată într-un drept sau interes legitim prin refuzul nejustificat al autorității publice de a soluționa o cerere sau de a emite a emite un act administrativ poate solicita instanței de judecată obligarea autorității publice pârâte să soluționeze cererea sau să emită actul administrativ.
Obiectul acțiunii în contencios administrativ, are în vedere și ipoteza refuzului de efectuare a unei anume operațiuni necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim al reclamantului.
Deși reclamantul nu este ținut să dovedească faptul că autoritatea publică a refuzat emiterea actului administrativ sau soluționarea cererii, cade în sarcina acestuia să dovedească elementul „nejustificat” al acestui refuz, respectiv dovedirea îndeplinirii condițiilor necesare pentru soluționarea cererii sau emiterea actelor.
Nu poate fi considerat un refuz nejustificat nici refuzul autorității publice de emitere a unui act administrativ unei persoane care nu îndeplinește condițiile necesare si nu justifică un interes.
Pasivitatea autorităților publice în fața unor cereri întemeiate reprezintă o atingere gravă adusă drepturilor și intereselor persoanelor. De aceea, legiuitorul a reglementat mecanisme clare și eficiente pentru sancționarea unor astfel de situații și pentru protejarea eficientă a cetățenilor în fața administrației.
Comments