Este binecunoscut faptul ca asociații pot formula cereri în anularea hotărârilor adunării generale în condițiile art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 („Legea societăților”), dar terții au posibilitatea de a contesta asemenea hotărâri. Aceștia pot recurge fie la acțiunea în constatarea nulității, prin aplicarea regulilor de drept comun menționate la art. 132 alin. (3), fie la opoziția reglementată de art. 61–62 din aceeași lege.
Legea societăților acordă o protecție specială creditorilor sociali în situațiile în care se efectuează distribuiri către asociați din capitalul social, întrucât astfel este afectat principiul priorității creditorilor față de asociați – creanța acestora din urmă având un caracter rezidual.
Hotărârile adunării generale care modifică actul constitutiv, reduc capitalul social, dispun asupra hotararii de dizolvare, prelungesc durata societății, ori dispun fuziunea sau divizarea, pot fi contestate prin opoziție, în temeiul art. 61–62, de către creditorii sociali sau de orice persoană interesată. În cazul opoziției prevăzute de art. 243, aceasta revine exclusiv creditorilor sociali.
Nu pot fi contestate prin opoziție hotărârile privind aprobarea situațiilor financiare, numirea ori revocarea administratorilor, descărcarea de gestiune, declanșarea acțiunii în răspundere, numirea cenzorilor sau a auditorilor, aprobarea bugetului ori a planului de afaceri. De asemenea, nici hotărârile anulabile pentru nerespectarea regulilor de convocare nu pot face obiectul opoziției.
Opoziția nu tinde la declararea nulității hotărârii și nici la inopozabilitatea ei, ci la acordarea de despăgubiri reclamantului. Aceasta este o formă specială de acțiune în răspundere civilă delictuală, supusă unor particularități societare: (i) dacă hotărârea contestată este anulată, revocată sau modificată înainte de concluziile pe fond, opoziția devine lipsită de obiect; (ii) reclamantul poate solicita suspendarea hotărârii prin ordonanță președințială, conform art. 62 alin. (2) coroborat cu art. 133 din lege.
Fiind o formă de răspundere civilă delictuală, acțiunea poate fi îndreptată nu doar împotriva societății, ci și împotriva asociaților care au votat hotărârea prejudiciabilă. Art. 61 alin. (1) particularizează regulile, art. 219 Cod civil, instituind o prezumție absolută. Reclamantul trebuie însă să dovedească existența prejudiciului și reaua-credință a asociaților care au votat hotărârea. În materia votului, culpa nu poate exista decât sub forma intenției – buna-credință înlăturând orice formă de vinovăție delictuală. Răspunderea dintre societate și asociații care au generat prejudiciul este solidară, conform art. 1382 C. civ., societatea având drept de regres împotriva acestora. În practică, doar asociații minoritari care s-au opus hotărârii vor putea promova ulterior o acțiune în temeiul art. 155¹, aplicabilă în această situație și în privința asociaților, nu doar a fondatorilor.
În ceea ce privește art. 61 alin. (2), acesta asimilează hotărârii adunării generale și deciziile altor organe societare – respectiv consiliul de administrație sau directoratul – atunci când acestea decid în baza delegării prevăzute la art. 114 alin. (1), în chestiuni precum schimbarea sediului social, modificarea obiectului de activitate sau majorarea capitalului social. Și în aceste cazuri, dacă se dispune condamnarea la plata de daune-interese, societatea are drept de regres împotriva membrilor acestor organe, în condițiile art. 155–155¹, cu aplicarea solidarității prevăzute de art. 73.
Au calitate procesuală activă creditorii sociali, alți terți interesați – inclusiv creditorii. Asociații pot utiliza calea opoziției doar dacă justifică un interes distinct de calitatea lor de participanți la societate, sau dacă sunt simultan creditori. Asociații care au votat hotărârea nu au interes procesual, neputându-și contrazice propriul vot. De asemenea, nu au calitate procesuală persoanele chemate să pună în aplicare hotărârea – administratori, directori, membri ai consiliilor sau auditorii –, nici în situațiile în care hotărârea le privește direct, deoarece astfel de hotărâri țin de competența adunării ordinare, iar opoziția este inadmisibilă.
Calitatea procesuală pasivă aparține societății, reprezentată prin organele sale statutare.
Opoziția reglementată de art. 61–62 sau art. 243 trebuie introdusă în termen de 30 de zile de la publicarea hotărârii în Monitorul Oficial sau de la publicarea actului adițional de modificare a actului constitutiv, dacă legea nu prevede alt termen. În cazul reducerii capitalului social, termenul este de două luni, potrivit art. 208 alin. (1). Cererea se depune la Oficiul Registrului Comerțului, care o înscrie în registru și o transmite instanței competente în termen de 3 zile. Competent este tribunalul de la sediul societății, conform art. 63. Judecata se realizează în camera de consiliu, potrivit art. 202 C. pr. civ., iar hotărârea este supusă numai apelului. Reclamantul poate solicita și suspendarea hotărârii, în aceleași condiții prevăzute pentru acțiunea în anulare.
Comments