În tranzacțiile de tip M&A (fuziuni și achiziții), prețul și structura plății sunt doar o parte a ecuației. De multe ori, garanțiile și declarațiile (representations & warranties) incluse în contractul de vânzare-cumpărare sunt cele care fac diferența între o tranzacție sigură și un litigiu costisitor.
Aceste clauze nu sunt simple formalități contractuale, ci instrumente juridice esențiale prin care cumpărătorul își limitează riscurile și își creează mecanisme eficiente de protecție post-tranzacție.
1. Ce sunt declarațiile și garanțiile în tranzacțiile M&A
Declarațiile și garanțiile sunt afirmații contractuale făcute, de regulă, de vânzător cu privire la situația societății-țintă la momentul semnării sau finalizării tranzacției.
Prin acestea, vânzătorul confirmă, printre altele, că:
- societatea este valabil constituită și funcționează legal;
- situațiile financiare reflectă realitatea;
- nu există datorii ascunse sau litigii nedeclarate;
- drepturile asupra activelor sunt neafectate;
- nu există încălcări ale legislației fiscale, de muncă sau de mediu.
Din perspectivă juridică, aceste clauze se circumscriu răspunderii contractuale reglementate de art. 1.350 și urm. Cod civil.
2. Ce protejează concret cumpărătorul prin aceste clauze
Rolul principal al declarațiilor și garanțiilor este de a aloca riscul între părți. Cumpărătorul nu achiziționează doar active sau părți sociale, ci și istoricul juridic al societății.
Prin includerea unor garanții bine redactate, cumpărătorul obține:
- dreptul la despăgubiri în cazul în care o declarație se dovedește falsă;
- acoperirea pierderilor generate de pasive necunoscute la momentul achiziției;
- un standard probatoriu simplificat, întrucât nu mai trebuie să dovedească existența dolului, ci doar neconformitatea declarației.
Temeiul juridic al acestor mecanisme se regăsește în art. 1.354 și art. 1.357 Cod civil, privind repararea prejudiciului cauzat prin neexecutarea obligațiilor contractuale.
3. Limitele garanțiilor: ce NU protejează cumpărătorul
Garanțiile nu sunt o plasă de siguranță absolută. În practică, ele sunt limitate prin:
- praguri minime de prejudiciu (de minimis, basket);
- plafoane maxime de răspundere (liability caps);
- termene de supraviețuire ale garanțiilor;
- excluderea expresă a riscurilor cunoscute și asumate de cumpărător.
De asemenea, potrivit art. 1.355 Cod civil, creditorul (cumpărătorul) nu poate pretinde despăgubiri pentru prejudicii pe care le cunoștea sau le putea cunoaște la momentul contractării.
4. Legătura dintre due diligence și garanții
Procesul de due diligence și setul de garanții sunt interdependente. Informațiile descoperite în urma verificărilor juridice, fiscale sau financiare:
- sunt excluse din sfera garanțiilor prin „disclosures”;
- pot conduce la ajustări de preț;
- pot genera garanții specifice sau indemnizații dedicate.
În lipsa unei analize de due diligence riguroase, garanțiile devin adesea greu de valorificat în practică, mai ales în contextul art. 1.358 Cod civil, care impune existența unei legături directe între încălcare și prejudiciu.
5. Garanții versus dol contractual
În anumite situații, declarațiile false pot atrage nu doar răspunderea contractuală, ci și nulitatea contractului pentru dol, conform art. 1.214–1.215 Cod civil, atunci când:
- informațiile false au fost prezentate intenționat;
- acestea au fost determinante pentru consimțământul cumpărătorului.
Diferența este esențială: garanțiile conduc, de regulă, la despăgubiri, în timp ce dolul poate conduce la desființarea tranzacției.
6. Ce ar trebui să urmărească un cumpărător într-o tranzacție M&A
Pentru ca garanțiile și declarațiile să ofere o protecție reală, este recomandabil ca acestea să fie:
- precise și adaptate specificului societății-țintă;
- corelate cu rezultatele due diligence-ului;
- susținute de mecanisme de garantare (escrow, rețineri de preț, asigurări W&I);
- însoțite de termene și plafoane rezonabile de răspundere.
Concluzie
În tranzacțiile M&A, garanțiile și declarațiile nu sunt simple clauze standard, ci instrumente juridice prin care se gestionează riscuri reale. Ele nu pot înlocui un due diligence solid, dar pot transforma un risc necunoscut într-un risc controlabil.
O redactare atentă și o negociere informată sunt esențiale pentru ca aceste mecanisme să protejeze efectiv cumpărătorul și să reducă riscul unor litigii post-tranzacție.
- Loghează-te sau înregistrează-te să postezi comentarii
Comments